Tiglio Nostrano

Clasă

Dicotiledonate

Diviziune

Angiosperme

Familie

Malvaceae

Ordin

Malvales

Gen

Tilia

Specie

platyphyllos

Descriere

Arbore de foioase cu frunze căzătoare de prim rang, cu trunchi erect, coloanal, și coroană extinsă, de formă ovoidală. Arhitectura vegetală dezvoltată, înflorirea primăvăratică, care produce miere și este parfumată, precum și efectul frunzișului de toamnă îi conferă o valoare ornamentală și peisagistică ridicată, făcând-o potrivită pentru spații verzi exterioare private și publice, inclusiv în mediul urban, unde prezintă o rezistență ridicată la secetă și la poluarea atmosferică.

Descrierea soiului

Copac robust și de dimensiuni mari, endemic în multe regiuni europene și larg răspândit atât pentru amenajări peisagistice, cât și pentru scopuri ornamentale. Coroană extinsă și rotunjită, foarte zveltă, care tinde să aibă un port regulat. Ramificație densă, frunze de un verde intens care se îngălbenesc toamna. Înflorirea, bună dar nu excesivă, are loc în lunile iunie–iulie, fiind parfumată și meliferă. Se adaptează foarte bine la diverse tipuri de soluri și medii de creștere, inclusiv la climatul urban; necesită o expunere însorită, dar tolerează zonele parțial umbrite. Dezvoltă un sistem radicular de adâncime medie în sol, cu rădăcini secundare răspândite. Crește bine în toate tipurile de sol, însă preferă solurile argiloase și nisipoase, bine drenate. Puțin sensibil la lăstarii care ies de la nivelul colțului. Copac multifuncțional, potrivit pentru parcuri, bulevarde urbane și rurale, grădini, spații verzi industriale și rezidențiale. Prezintă o rezistență excelentă la secetă, precum și o adaptabilitate la zonele de coastă. Este rezistent la agenți patogeni și tolerează tăierile, care trebuie orientate spre menținerea formei, respectând arhitectura coroanei. Cuprinde numeroase selecții varietale, diferite prin port și colorit, dar toate potrivite pentru spațiile verzi urbane și peisagistice.

Curiozități și particularități

Termenul „tiglio” provine de la „ptilon”, adică aripă, referindu-se la bractea pedunculului fructifer care facilitează răspândirea fructelor prin vânt, în timp ce epitetul specific provine de la „platys”, adică „larg”, și „phyllon”, adică „frunză”, pentru a sublinia caracteristica de a avea frunze de dimensiuni mai mari decât celelalte specii din același gen botanic.

Bracteele și florile uscate ale teiului autohton sunt utilizate în fitoterapie pentru prepararea ceaiurilor calmante; de asemenea, din tei se obține un miere cu un gust aromat și proaspăt.

Origine și răspândire

Specie endemică a ariei de răspândire euro-caucaziene și a Europei centrale și meridionale.

Încrucișarea dintre T. cordata și T. platyphyllosa dat naștere hibridului Tilia x europaea, cunoscut sub numele de tei comun.

Frunză

Frunzele, mai mari decât cele ale teiului sălbatic, au forma caracteristică de inimă, sunt zimțate, inițial acoperite cu peri pe ambele fețe, iar ulterior fața superioară își pierde perii, care rămân pe fața inferioară sau la axila nervurilor, precum și pe pețiol.

Perioada de înflorire

Înflorirea se întinde de la sfârșitul primăverii până la mijlocul primăverii, pe o perioadă cuprinsă între 10 și 20 de zile, prezentând inflorescențe pendule cu flori hermafrodite foarte parfumate.

Culoarea frunzei

Culoare uniformă.

Înălțimea plantei

Înălțimea plantei variază între 5 și 30 m, fiind un copac de primă mărime.

Durată de viață

Plantă perenă cu frunze căzătoare.

Unde se plantează

Datorită dimensiunilor atinse și a ritmului de creștere dezvoltat, această plantă este potrivită pentru cultivarea în câmp liber

Tulpină

Trunchiul este lemnos, cu scoarță inițial gri și netedă, care devine apoi mai închisă la culoare și aspră, cu dungi longitudinale.

Floare

Floarea are o formă simplă, de dimensiuni mici, cu corola în formă de coroană și petale de o singură culoare. Înflorește de la mijlocul primăverii până la sfârșitul primăverii, perioada de înflorire fiind cuprinsă între 10 și 20 de zile. Are note dulci și de miere, este parfumată, cu o aromă intensă. Atrage albinele, fluturii și bondarii.

Creștere

Soi cu o creștere de intensitate medie.

Port

Habitusul dezvoltat esteerect, cu un trunchi coloanal și o coroană densă, de formă rotunjită.

Ramificare

Ramificația este abundentă, cu ramuri ascendente și robuste.

PH

Teiul nostru preferă soluri cu un pH variabil, de la ușor acid la neutru, cuprins între 6,0 și 7,0.

Pregătirea solului

Înainte de transplantarea de la sfârșitul toamnei sau de la sfârșitul iernii, alegeți locul cel mai potrivit, în funcție de nevoile plantei, și săpați cu o lopată o groapă de plantare cu cel puțin o treime mai mare decât volumul rădăcinilor sau al bulgărului de pământ; îndepărtați, de asemenea, buruienile și pietricelele care împiedică plantarea. Efectuați o fertilizare de fond, îngropând îngrășământ organic sau chimic cu eliberare lentă, specific pentru plante ornamentale.

Expunere la soare

La transplantare, alegeți o expunere laumbră parțială sau la soare plin pentru a favoriza o dezvoltare vegetativă corectă a plantei.

Climă și temperatură ideală

Temperatura ideală este cuprinsă între 0,0 și 30 °C.

Utilizare

Valoarea ornamentală conferită de arhitectura coroanei, precum și de efectul frunzișului de toamnă, face ca teiul nostru să fie potrivit pentru utilizarea în:

Amenajări ornamentale exterioare Proiectarea peisajului exterior Amenajarea peisajului

Rezistență

Soi cu o rezistență medie-ridicată, care se adaptează la diverse medii de creștere, inclusiv la cele urbane, unde dă dovadă de o rezistență excelentă la secetă.

Sol

Se adaptează la diferite condiții pedologice, însă solul ideal pentru plantare este, de preferință, unul de consistență medie și bine drenat.

Nivel de dificultate

Ușor de cultivat, necesită, în ansamblu, un nivel redus de efort de gestionare.

Sfaturi de cultivare

Câteva recomandări specifice privind cultivarea, pentru a obține cele mai bune rezultate în ceea ce privește creșterea și dezvoltarea:

Evitați irigarea excesivă Expunerea la lumina directă

Plantare

Pentru transplantare, se recomandă o densitate medie de 1500 de plante/ha, alegând exemplare sănătoase, fără semne de stres abiotic sau biotic. Se va identifica întotdeauna în prealabil locul de plantare în funcție de condițiile de creștere necesare speciei, conform principiului „Planta potrivită la locul potrivit”.

Se recomandă tăierea rădăcinilor prea lungi la plantare și reducerea ramificațiilor dacă acestea sunt foarte dense; de asemenea, udați sistemul radicular cu apă și un amestec de ciuperci simbiotice sau micorize și continuați prin așezarea bulgărului de pământ în groapa de plantare săpată anterior, menținându-l bine compactat în jurul rădăcinii și păstrând gâtul plantei deasupra suprafeței solului.

Tăiere

Efectuați tăieri regulate pentru a modela forma și a determina structura coroanei, precum și pentru a defini scheletul ramurilor. De asemenea, efectuați mici intervenții de tăiere pentru a elimina părțile uscate sau deteriorate.

Tăierile indiscriminate ale trunchiului și ramurilor prin „tăierea la butuc”, pe lângă faptul că duc la alterarea aspectului natural al plantei, determină o rezistență mai scăzută la factorii biotici și abiotici, precum și un risc mai mare de prăbușire a întregului exemplar.

Înmulțire

Înmulțirea se poate face prin semințe sau butași.

Udare

După transplantare, îngrijiți planta pentru a-i permite să-și dezvolte cât mai bine sistemul radicular în noul loc, menținând solul la un nivel constant de umiditate, fără stagnări de apă și fără perioade de uscăciune. Ulterior, preveniți condițiile de saturare cu apă, asigurând cantități, frecvențe și doze de udare adaptate și la evoluția climatică din diferitele anotimpuri. În perioada de vară, udați abundent până la saturarea solului, la temperaturi moderate, fără acumulări de apă la suprafață.

Fertilizare

Se utilizează un îngrășământ ternar complet, conținând azot, fosfor și potasiu (NPK), în momentul plantării arborilor sau ca îngrășământ de acoperire peste zona radiculară (50 gr/m²).

Comestibilitate pentru om

Specie necomestibilă

Sfat

Se recomandă evitarea tăierilor excesive, care stimulează dezvoltarea lăstarilor la nivelul gâtului sau pe tulpină.