Considerată, în general, un arbust sau o tufă ornamentală cu flori, camelia se poate dezvolta, de fapt, sub forma unui arbore de mari dimensiuni, devenind elementul principal al unui parc sau al unei grădini ca exemplar solitar. De asemenea, nu este neobișnuit să o întâlnim sub formă de gard viu, folosit pentru a înfrumuseța și delimita grădini istorice de mari dimensiuni, sau chiar pentru decorarea pergolelor.

Mediul natural ideal în care o găsim este reprezentat de zonele cu soluri în mod natural acide. Cameliile fac parte din grupa plantelor acidofile, datorită preferinței lor pentru soluri cu un pH mult sub valoarea de 7. Din această categorie mai fac parte, printre altele, rododendronii, azaleele și afinul. Frumusețea cameliei, atribuită adesea înfloririi sale, poate fi admirată, de fapt, pe tot parcursul anului. Este o plantă cu un frunziș foarte decorativ, verde lucios, persistent și cu frunze coriacee, adesea având forme ale limbului foliar deosebite și rare. Farmecul genului Camellia constă și în faptul că diferitele sale specii au perioade de înflorire foarte diferite. Astfel, dacă alegem specii, hibrizi și soiuri cu perioade diferite de înflorire, putem avea camelii înflorite în grădină pe tot parcursul anului.

Clasificarea genului Camellia: cea mai răspândită specie

Bogăția caracteristicilor ornamentale ale cameliei se datorează faptului că, din punct de vedere genetic, acest gen cuprinde un număr mare de specii, dintre care unele pot fi prezentate pe scurt astfel:

Camellia japonica, Camellia sasanqua, Camellia reticulata, Camellia oleifera, Camellia sinensis, Camellia saluenensis, Camellia fraterna, Camellia maliflora, Camellia granthamiana, Camellia lutchuensis, Camellia vernalis, Camellia magnoliaeflora, Camellia chrysantha.

Iată doar câteva dintre cele mai cunoscute și răspândite specii:

Camellia japonica este, fără îndoială, cea mai cunoscută specie ornamentală, remarcându-se prin bogăția de forme, culori și dimensiuni ale florilor și frunzelor. A fost, de asemenea, prima specie introdusă în Europa, unde era cunoscută inițial sub denumirea de „Trandafirul Japoniei”. Este o plantă rezistentă, cu înflorire primăvara, din martie până în iunie, și poate ajunge la o înălțime de 10–12 metri.

Camellia sasanqua, o altă specie originară din Japonia, are în principal un port arbustiv și poate ajunge până la 5 metri înălțime. Caracteristica care o face deosebit de interesantă este perioada de înflorire, care, în funcție de cultivar, are loc în sezonul de toamnă-iarnă, din octombrie până în martie. Florile sunt ușor parfumate, cu o aromă dulce și fructată, datorată uleiurilor esențiale produse la baza petalelor. Uleiul de camelie este utilizat în prezent în diverse produse cosmetice și în alte aplicații.

Camellia vernalis este o specie cu înflorire de iarnă. Unul dintre cele mai cunoscute cultivaruri ale sale, Yuletide, are particularitatea de a înflori în perioada Crăciunului. Denumirea Yuletide înseamnă, de fapt, „sărbătoarea Crăciunului” în limba engleză veche.

Camellia sinensis: aceasta este specia din frunzele căreia se extrage ceaiul; înflorește iarna, cu flori albe mici, simple, pendule. Cultivarea cameliei de ceai a devenit recent răspândită în Italia, în zona Lacului Maggiore.

Morfologia florilor

Putem întâlni atât tipuri cu flori mari, semiduble sau duble, deosebit de spectaculoase, cât și specii precum Camellia fraterna, Camellia cuspidata sau numeroase varietăți de Camellia sasanqua, la care predomină simplitatea florii. La acestea se adaugă nuanțele delicate ale speciei Camellia magnoliaeflora, al cărei nume japonez înseamnă „rochie din pene”.

O altă particularitate care face genul Camellia cu adevărat unic este ușurința cu care putem observa, în același timp, pe aceeași plantă, flori cu morfologii diferite.

Pentru recunoașterea unui anumit cultivar, este recomandat să fie analizate împreună mai multe caracteristici. Marea variabilitate a cameliei este surprinzătoare, aproape uimitoare: se pot observa aspecte complet diferite la plante aparținând aceluiași cultivar. Un exemplu foarte frumos și sugestiv este Camellia japonica ‘Virgin of Blessed Hill’, un cultivar cu flori duble, de un alb pur, ale cărui petale sunt dispuse într-o spirală perfectă cu șapte raze. Totuși, această floare perfectă apare doar pe anumite ramuri și numai în anumiți ani.

Tipurile de morfologie a florilor pot fi atribuite următoarelor categorii:

Simplu: floare cu o corolă cu un singur rând de petale sau două rânduri incomplete: cinci până la nouă petale. Staminele, dispuse în centru, sunt foarte numeroase și proeminente.

Semiduble: floarea are două până la patru rânduri de petale; staminele centrale sunt, și în acest caz, foarte evidente și numeroase.

Duble: Floarea este alcătuită în întregime din petale imbricate, aranjate pe mai multe rânduri și într-un mod extrem de ordonat. În partea centrală, nici staminele, nici pistilul nu sunt vizibile.

În formă de bujor: Floarea mare și rotunjită este alcătuită din petale amestecate cu „petaloide”, particule florale reprezentate de stamine transformate parțial în petale false, similare petalelor adevărate. Acest fenomen, foarte frecvent la camelii, se numește „petaloidie”.

În formă de anemonă: floarea are unul sau mai multe rânduri de petale, cu centrul aproape plat, alcătuite din stamine și petaloide.

În formă de trandafir dublu: floarea este alcătuită din mai multe rânduri de petale, neimbricate perfect; staminele centrale sunt vizibile doar la sfârșitul înfloririi.

Mărimea florilor variază, de asemenea, foarte mult de la un cultivar la altul, la fel ca și varietatea tipului de margine a petalelor și variegăturile lor de culoare.

Camelii în grădină. Mediu și expunere ideale.

Dacă dorim să plantăm camelii într-o grădină deja amenajată, cu arbori bine dezvoltați, trebuie să ținem cont că acestea nu tolerează lumina directă a soarelui. Este recomandat să fie amplasate în locuri unde lumina este filtrată de coroanele unor arbori mari, precum stejarii sau coniferele, specii alături de care cresc și în habitatul lor natural, ori în zone unde beneficiază de doar câteva ore de soare pe zi. De asemenea, este indicat să alegem arbori cu rădăcini adânci, pentru a evita concurența cu sistemul radicular al cameliei și pentru a nu împiedica dezvoltarea acesteia și, implicit, a coroanei sale. Camelia preferă locurile luminoase, dar ferite de razele directe ale soarelui în timpul celor mai călduroase ore ale zilei, dezvoltându-se cel mai bine în semiumbră, asemenea altor plante acidofile, precum azaleele, rododendronii, pierisul și erica. Expunerea directă la soare, în special în zonele uscate și pe solurile sărace în humus, poate provoca apariția unor pete închise la culoare sau o decolorare generală a frunzelor într-o nuanță bronzată, simptome specifice unor adevărate arsuri solare.

Camelia preferă un climat blând, fără variații bruște de temperatură, atât vara, cât și iarna. Are o bună toleranță atât la frig și la temperaturile scăzute din timpul iernii, cât și la temperaturile ridicate din timpul verii, fiind considerată o plantă semi-rustică. Pentru protejarea rădăcinilor împotriva temperaturilor scăzute, este foarte utilă aplicarea unui strat de mulci la baza plantei.

În zonele cu climat uscat, același tip de probleme poate apărea dacă udăm frunzișul. Picăturile de apă, expuse direct la soare, pot provoca deteriorarea țesuturilor frunzelor și apariția unor arsuri inestetice. De asemenea, vânturile puternice nu sunt bine tolerate, deoarece pot determina uscarea bobocilor florali înainte de deschidere, afectând astfel înflorirea. Plantând cameliile într-un colț răcoros și adăpostit al grădinii, ne putem bucura atât de un frunziș sănătos, cât și de o înflorire spectaculoasă. Dacă locuința este situată într-o zonă foarte expusă, cameliile pot fi protejate cu ajutorul unei plase de umbrire.

Societatea Italiană a Cameliilor

În august 1965, la inițiativa inginerului Antonio Sevesi, industriaș din Lombardia, a fost înființată Societatea Italiană a Cameliei, cu scopul de a promova și de a răspândi interesul pentru această plantă, care suferise un declin brusc și inexplicabil la începutul anilor 1900. Anul acesta se împlinesc 60 de ani de la înființarea sa. Datorită dedicării numeroșilor pasionați și colecționari experimentați, astăzi au putut fi identificate numeroase cultivare vechi și au fost introduse unele noi.

Societatea Italiană a Cameliei este afiliată Societății Internaționale a Cameliei (International Camellia Society), organizația internațională care reunește pasionații de camelii din întreaga lume.