A apărut în Italia în perioada Renașterii florentine și romane, ca o evoluție a grădinilor romane și medievale.
Caracterizată prin amenajări în terase dispuse pe mai multe niveluri și prin organizarea mai multor spații în jurul unei perspective centrale, grădina italiană clasică este reprezentată de exemple precum Villa Lante din Bagnaia, Grădinile Boboli, Palatul Regal din Caserta, Villa d’Este din Tivoli și Villa Petraia din Florența. În toate aceste amenajări, perspectiva principală se dezvoltă de-a lungul axei longitudinale aflate în fața fațadei clădirii, devenind continuarea firească a acesteia și principalul punct de interes vizual.
În grădina italiană clasică, arhitectura reședinței se extinde armonios și în spațiul verde din jur, astfel încât proporțiile și simetria nu caracterizează doar construcția, ci și amenajarea grădinii.
Sunt specifice aleile rectilinii, scările, balustradele și fântânile, integrate într-o grădină organizată în spații geometrice bine definite.
Aspectul ordonat și atent întreținut al grădinii contrastează cu peisajul natural din jurul reședinței.
Pe lângă îngrijirea riguroasă a vegetației și prezența elementelor arhitecturale precum scările și terasele, un alt element definitoriu al grădinii italiene este apa, care conferă dinamism și eleganță întregului ansamblu. Aceasta este prezentă sub forma fântânilor, lacurilor, cascadelor, insulelor, scărilor de apă, pârâiașelor și jeturilor de apă.
Grădina franceză formală
Derivată din grădina italiană și apărută ulterior acesteia, grădina franceză formală se caracterizează prin suprafețe întinse de gazon și o dezvoltare predominant plană, pe orizontală. Este decorată cu straturi de flori dispuse în modele ornamentale specifice, cunoscute sub denumirea de broderie, cu alei lungi mărginite de arbori care evidențiază geometria spațiului și chiar cu adevărate păduri integrate în proiectul peisagistic.
Cel mai reprezentativ exemplu este grădina Palatului Versailles, cu impresionantele sale axe radiale, simbol al rolului și semnificației „Regelui Soare”, Ludovic al XIV-lea, vizibile și din logiile și balcoanele fațadei palatului. Și aici apa joacă un rol esențial, canalul central, lung de 1,5 kilometri, reprezentând o remarcabilă îmbinare între inginerie și design.
În interiorul grădinii se află, de asemenea, o zonă de peste 9 hectare destinată livezilor și grădinii de legume.
În curțile regale franceze, grădina avea și rolul de decor pentru reprezentații teatrale, datorită suprafețelor sale vaste și perfect plane.
