Red Sun F1

Clasă

Dicotiledonate

Diviziune

Angiosperme

Familie

Amaranthaceae

Ordin

Caryophyllales

Gen

Beta

Specie

vulgaris

Descriere

Plantă erbacee de grădină, utilizată în sectorul agroalimentar pentru frunzele sale fragede, cu nervura crocantă, cu gust delicat și bogate în carotenoizi, fibre și minerale, precum și, în cazul anumitor soiuri, pentru rădăcinile cu gust ușor dulce. De asemenea, este o plantă rezistentă, care se adaptează la diferite condiții pedologice și este ușor de cultivat.

Descrierea soiului

Soiul este cultivat pentru recoltarea rădăcinilor, de culoare roșu intens, rotunjite, consistente și uniforme. Rădăcina este de culoare roșu închis chiar și în interior, cu o creștere vegetativă viguroasă și frunze cu pețiol de aceeași culoare, bine atașate de colț. Soiul este foarte rezistent la înflorirea prematură, astfel încât o singură plantă poate fi recoltată pe o perioadă îndelungată. Soiul se pretează la o conservare îndelungată în depozit, în special în perioada de iarnă. Are un gust deosebit de dulce, cu o textură foarte fină a pulpei. Se recomandă recoltarea rădăcinilor cu diametrul cuprins între 3 cm și 9 cm. Pentru o conservare mai îndelungată, se recomandă recoltarea prin tăierea frunzelor la 2 cm deasupra colțului.

Curiozități și particularități

Diferitele soiuri de Beta vulgaris sunt utilizate pe scară largă în bucătăria tradițională italiană, fiind gătite la abur, la cuptor sau în tigaie, consumate ca atare sau ca ingredient pentru plăcinte sărate sau alte umpluturi; bogate în apă și fibre, precum și în calciu și vitamina K, sunt recomandate în dietele cu aport caloric redus, îndeplinind totodată o importantă funcție diuretică.

Origine și răspândire

Speciile cultivate în prezent, atât pentru frunze, cât și pentru rădăcini, provin din forme sălbatice originare din zonele de coastă ale Mediteranei, care s-au răspândit de la Babilon până în Extremul Orient și care, în epoca romană, au fost utilizate pe scară largă pentru frunzele lor fragede, folosite ca sursă de hrană și în scopuri medicale, precum și în Evul Mediu, când în mănăstiri se cultivau soiuri cu frunze și cu rădăcini. Este cunoscută și sfecla de zahăr, a cărei utilizare s-a răspândit începând cu secolul al XIX-lea.

Frunză

Frunzele au lamina în formă de spatulă, alungită, obovată, ovală.

Fruct

Planta are mai multe părți comestibile. În continuare sunt prezentate caracteristicile tehnice ale fiecăreia dintre ele.

Frunza are o formă nervurată și nu conține semințe, având o consistență medie. Perioada de maturare se întinde de la începutul primăverii până în iarnă. Culoarea este bicoloră. Din punct de vedere senzorial, gustul este ierbos și dulce, în timp ce aroma este intensă, delicată și pătrunzătoare, cu un gust pronunțat, delicat și puternic. Coaja nu este comestibilă. Din punct de vedere calitativ, frunza se dovedește a fi foarte bogată în substanțe antioxidante și, în ansamblu, de bună calitate, caracterizându-se ca o varietate dotată cu bune caracteristici organoleptice.

Rădăcina are formă rotundă și nu conține semințe, cu un diametru cuprins între 5 și 12 cm, o greutate de la 200 la 500 g și o consistență fermă. Culoarea este omogenă, iar coaja nu este comestibilă. Perioada de maturare se întinde de la începutul primăverii până la sfârșitul iernii. Gustul este pronunțat, proaspăt și delicat, fiind ușor parfumat, cu o savoare caracteristică, erbacee și dulce, însoțită de un aromă intensă, delicată și pătrunzătoare. Soiul se caracterizează prin proprietăți organoleptice bune, fiind foarte bogat în substanțe antioxidante și, în ansamblu, de bună calitate.

Perioada de înflorire

Înflorirea are loc în anul următor celui al transplantării, de la sfârșitul primăverii până la mijlocul verii, pe o perioadă cuprinsă între 30 și 50 de zile; aceasta reprezintă un aspect negativ din punct de vedere productiv și organoleptic, dar poate fi utilă pentru obținerea semințelor.

Inflorescență

Inflorescență.

Culoarea frunzei

Lamina frunzelor este bicoloră.

Înălțimea plantei

Înălțimea plantei variază între 0,3 și 0,6 m.

Durată de viață

Plantă cultivată ca plantă anuală.

Unde se plantează

Foarte versatilă, este cultivată ca plantă de grădină, în câmp deschis, în ghivece mari și în jardiniere de exterior

Floare

Înflorește de la sfârșitul primăverii până la mijlocul verii, perioada de înflorire fiind cuprinsă între 30 și 50 de zile. Nu este deosebit de atractivă pentru insectele polenizatoare.

Creștere

Soiul prezintă o creștere determinată.

Port

Postură dreaptă.

Ramificare

Ramificația este abundentă, asigurând un nivel bun de producție.

PH

pH-ul ideal al solului sau al substratului de cultivare variază de la ușor acid la subalcalin, cu valori optime cuprinse între 6,0 și 8,0.

Pregătirea solului

Înainte de transplantarea de primăvară în câmp deschis, efectuați o săpare la o adâncime de 20/30 cm, îndepărtând eventualele buruieni, pietrele voluminoase și resturile de la culturile anterioare, apoi continuați cu îngroparea îngrășământului organic sau chimic, care va furniza substanțele nutritive necesare în primele etape de dezvoltare a plantei și, cu ajutorul unei sape, spargeți bulgării mai compacti și mai mari. Pentru a îmbunătăți drenajul excesului de apă, prevenind astfel stagnările dăunătoare ale apei, continuați prin realizarea unui strat ridicat de 15/20 cm prin ușoara ridicare a solului, iar la final nivelați cu grijă suprafața.

Pe parcursul cultivării, continuați să lucrați solul prin săpare până la o adâncime de 2-3 cm, având grijă să îndepărtați buruienile din jurul plantei și, în același timp, să spargeți eventuala crustă de suprafață.

Expunere la soare

Așezați planta în plin soare, în lumina soarelui de după-amiază.

Climă și temperatură ideală

Temperatura ideală se situează între 15 și 24 °C pentru a asigura plantei o creștere vegetativă corespunzătoare.Temperatura de supraviețuire se situează între 0,0 și 35 °C

Utilizare

Soi utilizat în mod obișnuit în sectorul

agroalimentar

Rezistență

Soiul prezintă o rezistență medie la condițiile de mediu, adaptându-se la diferite tipuri de sol.

Sol

Planta prezintă o bună capacitate de adaptare la diferite tipuri de sol; cu toate acestea, condițiile pedologice optime sunt reprezentate de un sol cu textură medie, bine drenat și îmbogățit; pentru cultivarea în ghivece sau jardiniere, se recomandă un amestec de pământ pentru legume care să conțină turbă blondă și brună.

Nivel de dificultate

Cultivarea esterelativ ușoară, iar nivelul de efort necesar pentru îngrijirea culturii este, în ansamblu, redus.

Sfaturi de cultivare

Câteva măsuri menite să asigure o creștere vegetativă bună, urmată de un nivel de producție excelent:

Fertilizare echilibrată Evitați irigarea excesivă

Asociere

Se poate cultiva în asociație cu crescione și ridiche.

Plantare

În timpul transplantării, se recomandă o densitate medie de 26 de plante pe metru pătrat, pentru a asigura o dezvoltare corespunzătoare a fiecărui exemplar.

Plantați răsaduri tinere, cu rădăcini intacte și bine dezvoltate, așezându-le pe un strat ridicat, cu gâtul rădăcinii deasupra suprafeței solului, evitând să îngropați complet bulgărul de pământ și udând imediat după plantare.

Tăiere

Recoltați frunzele printr-o tăietură curată, de obicei la 3-5 cm deasupra colțului, de preferință dimineața, pentru a permite cicatrizarea rănii de pe pețiol fără prezența umidității.

Dacă se optează pentru tăierea doar a frunzelor și nu se procedează la tăierea completă a plantei la bază, este necesar să se efectueze un tratament fitosanitar pe bază de cupru pentru a dezinfecta rana de tăiere.

În cazul soiurilor utilizate și pentru rădăcină, acestea trebuie extrase cu grijă din sol la stadiul corect de maturare, având în vedere că, dacă recoltarea este întârziată, poate apărea o creștere a fibrozității și o scădere a conținutului de zahăr.

Înmulțire

Înmulțirea se realizează prin însămânțare.

Schimbarea ghiveciului

Se recomandă replantarea în primăvară într-un ghiveci mai mare, cu un substrat adecvat, în cazul în care planta prezintă o creștere lentă și o dezvoltare redusă a rădăcinilor.

Udare

Acordați o atenție deosebită irigării, deoarece planta are nevoi mari de apă și, prin urmare, solul în care crește trebuie menținut suficient de umed, dar fără stagnări de apă. Se va folosi apă de ploaie sau, în alternativă, apă de la rețeaua de alimentare sau din canal, cu un pH optim neutru, irigând manual sau prin intermediul unui sistem de irigare cu picurare, prin aspersie sau prin sub-irigare. În faza de transplantare, îngrijiți răsadul pentru a-i asigura o adaptare corectă la noul loc, menținând solul la o umiditate constantă, fără a exagera cu frecvența și cantitatea de apă, pentru a evita posibila putrezire a rădăcinilor. Ulterior, aveți grijă să lăsați solul să se usuce ușor între o udare și următoarea, menținându-l mereu umed, dar fără a ajunge la saturație; intervențiile trebuie să fie proporționale cu temperaturile și condițiile de mediu existente. Se recomandă să nu se ude partea aeriană a plantei în după-amiaza târzie sau seara, pentru a preveni răspândirea bolilor plantelor; de asemenea, se va iriga după recoltare.

În cazul însămânțării, umeziți semințele, îngropându-le apoi complet și acoperindu-le cu un strat de pământ pentru legume și material inert; în final, mențineți solul umed până la apariția lăstarului.

Fertilizare

În faza de pregătire a solului înainte de transplantare, efectuați o fertilizare de fond prin îngroparea îngrășământului organo-mineral.

În perioada vegetativă, utilizați un îngrășământ specific pentru legume prin fertirigare, adică diluându-l în apa de irigare conform dozelor și frecvențelor proporționale cu necesitățile plantei. Nevoile nutriționale ale sfeclei de frunze sunt destul de ridicate, mai ales în perioada de vară; prin urmare, este esențial să se satisfacă în timp util diversele necesități nutriționale ale culturii, mărind frecvența fertilizării în această perioadă. Mai exact, în faza de creștere, se va utiliza un îngrășământ complet, dar cu un conținut predominant de azot, pentru a favoriza dezvoltarea vegetativă a plantei.

Siguranță pentru animale

Nu se cunosc cazuri de toxicitate prin ingestie la animalele de companie; se va analiza fiecare caz în parte.

Comestibilitate pentru om

Frunzele și, la unele soiuri, rădăcinile sunt comestibile.

Toxicitate pentru om

Părțile comestibile nu sunt toxice pentru om dacă sunt bine conservate și consumate în cantități adecvate; se va lua în considerare fiecare caz în parte.

Sfat

În fiecare etapă de dezvoltare, este esențială protecția împotriva Cercospora (Cercospora beticola). Ciuperca trebuie combătută prin măsuri preventive, utilizând produse fitosanitare autorizate pentru această cultură și, desigur, eficiente. În schimb, împotriva insectelor Altica și afidelor se intervine doar în cazul apariției acestora, cu produse fitosanitare eficiente și autorizate. Recoltarea, pentru a obține caracteristicile organoleptice maxime, se efectuează atunci când rădăcina a atins un diametru minim de 3 cm (sfeclă baby), până la 9 cm. În general, se îndepărtează frunzele exterioare mai vechi, lăsând 5-6 frunze mai interioare, care pot fi utilizate în bucătărie la fel ca sfecla cu cozi.